Imunitate

Dezvoltarea sistemului imunitar

Dezvoltarea sistemului imunitar

În timpul celei de-a patra săptămâni de sarcină, femeia poate abia să afle că va avea un copil. Fătul are mărimea doar a unei semințe de mac. Dar chiar și la această etapă timpurie în dezvoltare, unele dintre celulele care se divizează activ și se specializează, eventual, vor deveni celule ale sistemului imunitar. Aceste celule ale sistemului imunitar timpuriu, numite celule progenitoare hematopoietice, au proteine pe suprafață, ceea ce le permite oamenilor de știință să le identifice drept precursori ai celulelor sistemului imunitar. La începutul sarcinii, aceste celule se divizează foarte rapid, dar pe măsură ce fătul se maturizează, ele își micșorează viteza cu care se înmulțesc și mai multe dintre ele devin tipuri de celule specializate. Pruncii născuți prematur tind să aibă cantități mai mari de astfel de celule progenitoare nespecializate decât cei născuți la termen.
Celulele progenitoare timpurii călătoresc prin sânge în organele asociate cu sistemul imunitar, cum ar fi ficatul, splina și timusul. Către cea de-a doua sau a treia lună de sarcină, unele deja devin celule T. Deși aceste celule T sunt funcționale până la a treia sau a patra lună de sarcină, mediul steril al uterului nu-i cere sistemului imunitar fetal să pareze potențialii patogeni. Acest lucru este important, deoarece unul dintre cele mai interesante aspecte ale sistemului imunitar se referă la femeile însărcinate (a se vedea secțiunea de mai jos ”Două sisteme imunitare, un singur corp”).
Macrofagele pot fi găsite în intestinul fetal către a 11-a sau 12-a săptămână de gestație, iar cantitățile cresc rapid în timpul celei de-a patra și a cincea lună de sarcină. În mod similar, celulele B și T pot fi găsite în intestin cam către a 16-a săptămână de gestație; iar pe la a 19-a săptămână de gestație, acestea sunt organizate în ganglioni limfatici specializați în intestin, numiți plăcile Peyer.

Ce înseamnă asta pentru vaccinuri?
Așadar, acum te-ai putea întreba, dacă nou-născuții nu pot avea răspunsuri imunitare bune, de ce să îi imunizăm? Pentru ca un copil să fie protejat, acesta trebuie să aibă un anumit nivel de imunitate, în funcție de agentul patogen. În cazul imunizărilor precoce, cum ar fi hepatita B, sistemul imunitar al pruncului este capabil să dea un răspuns imunitar care, în majoritatea cazurilor, este ”suficient de bun” pentru a-l proteja. Dozele ulterioare ale acestor vaccinuri îmbunătățesc protecția prin crearea răspunsurilor de memorie într-un moment în care sistemul imunitar funcționează mai bine. Vă puteți gândi la aceste imunizări timpurii ca la o pompă. La început, apare doar un pic de apă, dar este suficient ca să știți că sistemul funcționează. Ulterior, pompa va funcționa mai eficient producând cantități mai mari de apă pentru a vă permite să vă umpleți găleata.
Din interes, deoarece copiii mici sunt deosebit de sensibili la infecții bacteriene precum pneumococ, Hib și meningococ, clinicienii erau nerăbdători să îi protejeze. Oamenii de știință, în cele din urmă, și-au dat seama că dacă ar atașa o proteină inofensivă la bacterii, sistemul imunitar al pruncului ar putea face un răspuns al celulelor B dependent de celulele T și să devină protejat mai timpuriu, decât dacă să așteptăm să se dezvolte funcționalitatea independentă de celulele T. În prezent, clinicienii – și părinții – pot proteja mai bine copiii mici de o mare parte din suferințe, spitalizări și decese, cu care se soldau infecțiile bacteriene apărute la scurt timp după naștere.