Sistemul imunitar și sănătatea
Unele îngrijorări, cu privire la siguranța vaccinurilor, se referă la modul în care vaccinurile interacționează cu sistemul imunitar (prea multe vaccinuri) sau chiar modul în care funcționează sistemul imunitar în diferite situații (infectarea naturală versus imunizarea). Deși, este corect să luăm în considerare aceste preocupări, este important să le înțelegem în contextul modului în care funcționează sistemul imunitar.
Mai multe informații despre cele ce urmează, se pot regăsi aici:
• Infectarea naturală versus imunizarea
◦ Infectarea naturală este mai bună decât imunizarea?
◦ Vaccinurile sunt naturale?
◦ Nosodele alternative sunt viabile pentru vaccinare?
• Impactul vaccinurilor asupra sistemului imunitar
◦ Vaccinurile influențează sistemul imunitar? („Prea multe vaccinuri?”)
◦ Numărul proteinelor imunogene în vaccinuri
◦ Vaccinurile slăbesc sistemul imunitar?
◦ Copiii bolnavi pot primi vaccinuri?
◦ Copiii prea mici pot primi sau nu vaccinuri?
◦ Copiii pot face față numărului mare de vaccinuri?
• Virușii de vaccin: Impactul asupra sistemului imunitar la alte persoane
◦ Difuziunea virală după primirea vaccinurilor virale vii
Infectarea naturală versus imunizarea
Este infectarea naturală mai bună decât imunizarea?
Este adevărat că infecția naturală, aproape, întotdeauna provoacă imunitate mai bună decât vaccinurile. În timp ce imunitatea, ca rezultat al îmbolnăvirilor, adesea urmează o singură infecție naturală, imunitatea din vaccinuri, de regulă, apare numai după câteva doze. Totuși, deosebirea dintre vaccinare și infecția naturală este prețul plătit pentru imunitate.
Prețul plătit pentru imunitate după infectarea naturală poate fi pneumonia din varicelă, handicapul intelectual din Haemophilus influenzae de tip b (Hib), pneumonia din pneumococ, defectele de naștere din rubeolă, cancerul de ficat din virusul hepatitei B sau decesul din rujeolă.
Imunizarea cu vaccinuri, ca și infecțiile naturale, induce imunitate de lungă durată. Dar, spre deosebire de infecția naturală, imunizarea nu extrage un preț atât de mare pentru imunitate.
Dacă ați putea vedea lumea din perspectiva sistemului imunitar, ați conștientiza că este irelevant de unde provine virusul sau bacteriile. Fiecare sistem imunitar care „vede” ceva străin, îl atacă, îl dezactivează și apoi îl adaugă la banca de memorie, astfel încât, să poată reacționa mai repede data viitoare când îl va întâlni.
Deosebirile dintre un vaccin și îmbolnăvirea în mod natural sunt doza și timpul cunoscut de expunere.
• Doza — Când cineva este expus la viruși sau bacterii în mod natural, doza adesea este mai mare, deci, răspunsul imunitar care se dezvoltă este mai mare, la fel ca și simptomele. Cu toate acestea, atunci când oamenii de știință elaborează vaccinuri, ei determină cea mai mică cantitate de virus sau bacterii necesare pentru a genera un răspuns imunologic de protecție.
• Timpul expunerii — De cele mai multe ori, nu știm când suntem expuși la viruși și bacterii, doar atunci când ne ducem copiii la cabinetul medicului pentru un vaccin, știm acest lucru. În esență, controlăm expunerea lor la virușii sau bacteriile împotriva cărora ne protejează vaccinurile, deoarece știm când și unde acestea apar. Mai tipic normei, noi nu știm la ce viruși sau bacterii ar putea ei să fie expuși: pe mânerul ușii, din birou, din cărțile din sala de așteptare sau de la copilașul din restaurantul la care mergem, după vizita la birou.
Câteva vaccinuri induc un răspuns imun mai bun decât infecția naturală:
• Vaccinul anti papiloma virus uman (HPV) – Puritatea ridicată a proteinei specifice din vaccin, duce la un răspuns imunitar mai bun decât infecția naturală.
• Vaccinul antitetanos – Toxina produsă de tetanos este atât de puternică, încât cantitatea care provoacă boala este, de fapt, mai mică decât cantitatea care induce un răspuns imun de lungă durată. Iată de ce persoanelor infectate cu tetanos, li se recomandă să primească și vaccinul.
• Vaccinul contra Haemophilus influenzae de tip b (Hib) – Copiii cu vârsta sub 2 ani nu răspund la acoperirea complexă de zahăr (polizaharida) de pe suprafața Hib, care provoacă boala. Vaccinul leagă această polizaharidă de o proteină de ajutor, care creează un răspuns imunitar mai bun decât ar apărea în mod natural. De aceea, copiilor cu vârsta sub 2 ani, care contractă Hib, li se recomandă să administreze și vaccinul.
• Vaccinul pneumococic – Acest vaccin funcționează la fel ca și vaccinul Hib, pentru a crea un răspuns imun mai bun, decât infecția naturală.
Deci, vaccinurile ne oferă o protecție cu cantități mai mici de virus sau bacterii și control asupra programării expunerii.
Vaccinurile sunt naturale?
Mulți dintre consumatorii de astăzi își doresc produse ecologice, naturale sau crescute în aer liber. Fiind dispuși să plătească mai mult și să meargă mai departe, pentru a obține astfel de produse, în așa mod, ei cred că își mențin familia sănătoasă. Unele dintre aceste persoane renunță la vaccinuri, deoarece cred că ele nu sunt naturale.
Ce înseamnă „natural”?
Potrivit dicționarului Merriam-Webster, natural înseamnă „a fi în conformitate cu natura sau determinat de aceasta”. Virușii și bacteriile sunt naturale, precum și bolile cauzate de ele, sunt naturale.
Din motiv, că vaccinurile sunt făcute prin utilizarea părților din virușii și bacteriile care provoacă boala, ingredientul care este componenta activă a vaccinului, care induce imunitatea, este natural. Cu toate acestea, unii critici pot afirma că alte ingrediente din vaccinuri sau calea prin care sunt administrate, pot fi nenaturale.
Ingredientele vaccinurilor
„Ecologizați vaccinurile noastre” este fraza de serviciu a celor care cred că ingredientele din vaccinuri sunt dăunătoare și nenaturale. Flacoanele de vaccin conțin pe ele, scrise ingredientele bine caracterizate și cantitățile acestora.
Vaccinurile conțin trei tipuri de ingrediente, pe lângă virusul sau bacteriile de interes:
• Adjuvanții, aceștia sporesc răspunsul imun, și se permit a fi utilizate în cantități mai mici decât componentele virale sau bacteriene din vaccin. Un exemplu ar fi aluminiul.
• Stabilizatorii, aceștia protejează proteinele din vaccin de la degradare, în timpul fabricării și a transportării acestora. Gelatina este un exemplu.
• Conservanții, aceștia împiedică contaminarea vaccinului. Thimerosalul, un conservant care conține mercur, unul din cel mai cunoscut. Acesta a fost eliminat din toate vaccinurile administrate în copilărie, cu excepția unor flacoane cu doze multiple ale vaccinului antigripal, administrat sugarilor mai mari și copiilor.
Unii se întreabă despre cantitatea de diferiți aditivi în vaccinuri sau de efectul cumulat al mai multor vaccinuri. Aceasta este o preocupare valabilă, astfel, chimistul elvețian, Paracelsus a inventat expresia „doza face otrava”. Totodată, partea bună este, că cantitățile de ingrediente din vaccinuri sunt determinate să fie cele mai mici cantități necesare, iar atunci când vaccinurile sunt administrate împreună, este necesară studierea lor împreună, cum acestea vor reacționa. Cantitățile de ingrediente în vaccinuri au fost stabilite ca fiind sigure.
Calea de administrare
Virușii și bacteriile, de regulă, nimeresc în organism prin nas sau prin cavitatea bucală. Cu excepția vaccinului oral contra rotavirusului, majoritatea vaccinurilor sunt administrate sub formă de injecție. Deși, la prima vedere, injecțiile par a fi mai diferite sau „nenaturale”, acest lucru nu este valabil, dacă e să luăm în considerare ce se întâmplă în fiecare caz, după administrare.
Când virușii sau bacteriile nimeresc în organism prin nas sau pe gură, ele sunt detectate de celulele sistemului imunitar, care se aliniază pe suprafețele zonelor de intrare respective. „Invadatori străini” sunt ingerați de celulele imunitare și prelucrate în ganglionii limfatici, din regiunea infecției.
Răspunsul imunitar are două aspecte, local și sistemic. Celulele imunitare sunt produse lângă locul infecției, dar sunt dispersate în întregul organism prin fluxul sanguin.
După ce infecția a dispărut, un număr mic de celule de memorie imunitară continuă să circule pentru a monitoriza viitoarele infecții. Deoarece aceste răspunsuri ale memoriei sunt specifice, expunerile ulterioare la același virus sau bacterie, pot genera un răspuns imunitar mai rapid și mai puternic, care previne în totalitate sau reduce semnificativ efectele și durata bolii.
Vaccinurile nu sunt diferite, chiar dacă concepțiile generale răspândite, presupun că vaccinurile sunt injectate direct în fluxul sanguin. De fapt, ele sunt administrate în mușchi sau în stratul de piele, de sub dermă, acolo unde rezidă celulele imunitare și circulă în modul în care o fac, ca urmare a unei infecții naturale.
Concluzie
Ingredientele active din vaccinuri sunt părțile virușilor sau a bacteriilor, la care facem un răspuns imun. Ingredientele suplimentare sunt introduse în cele mai mici cantități plauzibile și sunt studiate ca parte a vaccinului, în timpul testelor de siguranță. Sistemul imunitar răspunde la un vaccin, la fel cum ar fi răspuns la un virus sau la unele bacterii, în urma introducerii neașteptate. Chiar dacă nu sunt naturale, prin faptul că sunt administrate la un timp specificat, vaccinurile oferă un mod controlat de a ne proteja de virușii sau de bacteriile care provoacă o boală.
Nosodele alternative sunt viabile pentru vaccinare?
Răspunsul scurt la această întrebare este nu. Un exemplu potrivit, ar fi cel al unui nosod pentru prevenirea papilomavirusului uman (HPV). Nosodul se face prin preluarea lichidului din colul uterin al unei femei infectate cu HPV. După care, lichidul este diluat până la punctul în care HPV nu mai este prezent. Prin urmare, un nosod este format numai din fluidul care a fost folosit pentru a dilua virusul. Din acest motiv, un nosod HPV nu poate preveni infecția cu HPV.
Un vaccin nosod se elaborează prin folosirea conceptului de homeopatie, care a fost introdus pentru prima dată de Dr. Samuel Hahnemann. Susținătorii homeopatiei sunt de părere, că, deși, în acest caz, HPV nu mai este prezent în nosod, soluția menține o „memorie” a agentului inițial, care protejează pacientul de infecțiile ulterioare. Nicio dovadă nu susține această noțiune și poate că e mai bine, dat fiind faptul că HPV-ul original nu mai este prezent. În caz contrar, destinatarul ar putea risca să prindă virusul.
Vaccinurile reale (vaccinul HPV) sunt făcute cu cantități cunoscute, măsurabile de agenți patogeni morți sau bucăți individuale ale acestora, cum ar fi proteine sau toxine inactivate. Astfel, se generează răspunsuri imune măsurabile. În schimb, nosodele sunt realizate din soluții care au fost diluate aleatoriu (diferiți furnizori diluează diferit materialele), pentru ca să nu rămână nici un material măsurabil. Deoarece aceste materiale infecțioase nu rămân, nu se generează nici răspunsuri imune măsurabile.
În iulie 2015, Ministrul Sănătății al Canadei a solicitat modificări la etichetarea nosodelor. Începând cu ianuarie 2016, toate nosodele trebuie să includă următoarele specificații: „Acest produs nu este un vaccin, nici o alternativă pentru un vaccin. Acest produs nu a fost dovedit că previne infecția. Sistemul de sănătate al Canadei nu recomandă utilizarea acestuia pentru copii și vă îndeamnă să administrați copiilor toate vaccinurile de rutină.”
Impactul vaccinurilor asupra sistemului imunitar
Vaccinurile influențează sistemul imunitar? („Prea multe vaccinuri?”)
Studiile privind diversitatea anticorpilor, indică faptul, că sistemul imunitar are capacitatea de a răspunde la un număr extrem de mare de regiuni imunologice distincte de viruși și bacterii. Datele actuale sugerează, că capacitatea teoretică determinată de genele care formează anticorpi diferiți, ar permite până la 109-1011 de tipuri de anticorpi (adică, de la 1 miliard până la 100 de miliarde). Această capacitate teoretică este limitată de numărul de celule producătoare de anticorpi, care circulă (celulele B sau limfocitele) și redundanța anticorpilor generați de către un individ.
O modalitate mai practică de a determina diversitatea răspunsului imun, ar fi estimarea numărului de vaccinuri la care un copil ar putea răspunde simultan. Cantitățile de anticorpi care pot fi generați de către un individ în 1 ml de sânge (o cincime dintr-o linguriță), în decurs de șapte zile după expunerea la un vaccin și numărul de specificități ale diferitor anticorpi, ar presupune că fiecare sugar, ar avea capacitatea de a răspunde la aproximativ 10.000 de vaccinuri simultan. Folosind această estimare, s-ar putea prezice că, dacă 11 vaccinuri sunt administrate sugarilor în același timp, circa 0,1 la sută din sistemul imunitar ar fi „consumat”.
Deoarece celulele B și alte limfocite sunt permanent suplinite, un vaccin niciodată nu „consumă” o fracțiune din sistemul imunitar. De exemplu, sistemul imunitar are capacitatea de a suplini circa 2 miliarde de limfocite în fiecare zi. Această activitate de înlocuire ilustrează capacitatea enormă a sistemului imunitar de a genera limfocite, în funcție de necesitate.
De asemenea, părinții pot găsi confort în cunoașterea faptului, că copiii sunt expuși la mai puține componente imunologice (cum ar fi proteine și glucide/ polizaharide) în vaccinurile din prezent, decât cele din trecut. Tabelul de mai jos rezumă numărul de proteine și polizaharide conținute în vaccinurile recomandate de rutină, administrate în ultimii 100 de ani. În prezent, copiilor le sunt administrate mai multe vaccinuri, astfel, numărul real de componente imunologice în vaccinuri a scăzut.
Anterior, un vaccin contra variolei conținea aproximativ 200 de proteine, în prezent cele 14* vaccinuri tipic recomandate, conțin circa 160 de componente imunologice în total (proteine sau polizaharide). Sunt doi factori care explică acest declin:
– În primul rând, eradicarea la nivel mondial a variolei a eliminat nevoia respectivului vaccin;
– În al doilea rând, progresele în chimia proteinelor s-au soldat cu vaccinuri care conțin mai puține antigene (înlocuirea celulelor integrale cu vaccinul contra pertussis acelular).
*Sugarii și copiii mici primesc vaccinuri pentru a preveni 14 boli diferite. Unele se administrează prin combinație.
Numărul de proteine sau glucide imunogene (polizaharide) care se conțin în vaccinurile din ultimii 100 de ani:
1900 | Total: ~200
• Variolă – Proteine/ glucide: ~200
1960 | Total: ~3.217
• Variolă – Proteine/ glucide: ~200
• Difterie – Proteine/ glucide: 1
• Tetanus – Proteine/ glucide: 1
• Pertussis cu celule integrale – Proteine/ glucide: ~3.000
• Poliomielită – Proteine/ glucide: 15
1980 | Total: ~3.041
• Difteria – Proteine/ glucide: 1
• Tetanus – Proteine/ glucide: 1
• Pertussis cu celule integrale – Proteine/ glucide: ~3.000
• Poliomielită – Proteine/ glucide: 15
• Rujeolă – Proteine/ glucide: 10
• Oreion – Proteine/ glucide: 9
• Rubeolă – Proteine/ glucide: 5
2000 | Total: 134-137
• Difterie – Proteine/ glucide: 1
• Tetanus – Proteine/ glucide: 1
• Pertussis acelular – Proteine/ glucide: 2-5
• Poliomielită – Proteine/ glucide: 15
• Rujeolă – Proteine/ glucide: 10
• Oreion – Proteine/ glucide: 9
• Rubeolă – Proteine/ glucide: 5
• Hib – Proteine/ glucide: 2
• Varicelă – Proteine/ glucide: 69
• Pneumococ – Proteine/ glucide: 8
• Hepatită B – Proteine/ glucide: 1
• Gripă – Proteine/ glucide: 11
2019 | Total: 149-157
• Difterie – Proteine/ glucide: 1
• Tetanus – Proteine/ glucide: 1
• Pertussis acelular – Proteine/ glucide: 2-5
• Poliomielită – Proteine/ glucide: 15
• Rujeolă – Proteine/ glucide: 10
• Oreion – Proteine/ glucide: 9
• Rubeolă – Proteine/ glucide: 5
• Hib – Proteine/ glucide: 2
• Varicelă – Proteine/ glucide: 69
• Pneumococ – Proteine/ glucide: 8
• Hepatită B – Proteine/ glucide: 1
• Gripă – Proteine/ glucide: 11
• Rotavirusul – Proteine/ glucide: 11-16
• Hepatită A – Proteine/ glucide: 4
Vaccinurile slăbesc sistemul imunitar?
Copiii vaccinați nu prezintă un risc mai mare de alte infecții (infecții care nu sunt prevenite prin vaccinuri), decât copiii nevaccinați. În Germania, un studiu efectuat pe 496 de copii vaccinați și nevaccinați a constatat, că copiii care au primit imunizări împotriva difteriei, pertussisului, tetanosului, Haemophilus influenzae de tip b (Hib) și a poliomielitei, în decursul primelor trei luni de viață, au avut mai puține infecții cu patogeni legați și nelegați de vaccin, decât grupul nevaccinat.
Infecțiile bacteriene și cele virale pot, deseori, predispune copiii și adulții la infecții severe, invazive, cu alți agenți patogeni. De exemplu, copiii cu pneumonie pneumococică au mai multe șanse să aibă o infecție gripală recentă, decât alți copii. În mod similar, infecția cu varicelă crește sensibilitatea la „bacteriile consumatoare de carne” (grupul streptococul A).
Copiii bolnavi pot primi vaccinuri?
Unii părinți pot fi îngrijorați de faptul, că copiii cu boli acute ar putea răspunde mai puțin la vaccinuri sau pot fi mai susceptibili să dezvolte reacții severe la vaccinuri, decât copiii sănătoși. În mod alternativ, unii părinți ar putea crede că copiii bolnavi nu trebuie să solicite suplimentar sistemul imunitar, deja angajat în lupta împotriva unei infecții. Răspunsurile la anticorpii specifici vaccinului și ratele reacțiilor adverse asociate cu vaccinul, la copiii cu boli ușoare sau moderate, sunt comparabile cu cele ale copiilor sănătoși.
Prezența infecțiilor tractului respirator superior, a infecțiilor la urechi, a febrei, infecțiilor pielii sau a diareii nu afectează nivelul anticorpilor protectori induși de imunizare.
Datele despre capacitatea vaccinurilor de a induce răspunsuri imune de protecție la copiii cu infecții severe (cum ar fi cei cu pneumonie bacteriană sau meningită) lipsesc. Chiar dacă este recomandată amânarea vaccinurilor la copiii cu boli severe până la dispariția simptomelor bolii, această recomandare nu se bazează pe probabilitatea ca un copil să aibă un răspuns imun inadecvat la vaccin. Motivul pentru a amâna imunizarea este evitarea de a se suprapune unei reacții la un vaccin asupra bolii de bază sau atribuirea greșită de manifestare a bolii, de pe baza vaccinului.
Copiii prea mici pot primi sau nu vaccinuri?
Da, pot, dacă copiii nu sunt prea mici pentru a li se cauza daune permanente sau pentru a-i lipsi de viruși sau bacterii, atunci ei nu sunt prea mici pentru a fi vaccinați, pentru prevenirea bolilor respective. Bolile pe care vaccinurile le previn, apar adesea la sugarii foarte mici, iar singura modalitate de prevenire a acestor boli, este de a administra vaccinurile cât de curând după naștere. Sugarii, care au primit vaccinuri în primele luni de viață, sunt destul de capabili să genereze un răspuns imun protector.
Copiii pot face față numărului mare de vaccinuri?
Uterul mamei este un mediu steril, iar lichidul care înconjoară copilul este lipsit de bacterii. Cu toate acestea, în câteva minute de la părăsirea uterului, copilul trebuie să se confrunte cu mii de bacterii. Până la sfârșitul primei săptămâni de viață, pielea, nasul, gâtul și intestinele copilului sunt acoperite cu zeci de mii de bacterii.
Din momentul nașterii, sugarii încep să dezvolte un răspuns imun activ la bacteriile respective. Acest răspuns imun împiedică bacteriile să intre în fluxul sanguin și să provoace daune.
Vaccinurile pe care copiii le primesc în primii doi ani de viață reprezintă doar o parte din provocarea cu care aceștia se confruntă zilnic, în mediul lor ambiental.
Virușii de vaccin: Impactul asupra sistemului imunitar la alte persoane
Difuziunea virală după primirea vaccinurilor virale vii
Atunci când ne îmbolnăvim de viruși, îi putem transmite altor persoane prin diverse căi, cum ar fi prin tuse și strănut, atunci când infecțiile sunt în sistemele noastre respiratorii. Totodată și prin ingestie, în special dacă virusul se reproduce în tractul nostru intestinal și este prezent în masele fecale. Această răspândire a virusului de la o persoană la alta, se numește difuziune virală.
Pentru că unele vaccinuri conțin viruși vii (varicela, rotavirusul, rujeola, oreionul, rubeola și poliomielita), oamenii se întreabă dacă virușii de la vaccinuri sunt difuzate și pot îmbolnăvi și alte persoane. Această difuziune virală a fost studiate și de către oamenii de știință, care s-au întrebat același lucru.
În cele mai multe cazuri, chiar dacă virusul vaccinului este difuzat, probabilitatea pentru îmbolnăvirea altor persoane este mică.
Acest lucru se întâmplă din două motive:
– În primul rând, virusul vaccinului se reproduce mult mai puțin decât un virus din mediu, deoarece acesta a fost slăbit pentru a face vaccinul. Drept urmare, virusul se difuzează într-un volum mai mic;
– În al doilea rând, chiar dacă o altă persoană este expusă la virusul vaccinului care este difuzat după vaccinarea altcuiva, este puțin probabil ca virusul vaccinului, care este mai slab, să îmbolnăvească a doua persoană. Așa cum nu a îmbolnăvit nici prima persoană. Vaccinurile sunt proiectate, astfel încât să asigure imunitate, fără a provoca simptome.
Această caracteristică a fost importantă în lupta pentru eradicarea poliomielitei. Când oamenii primeau vaccinul oral contra poliomielitei, aceștia putea răspândi virusul. Drept urmare, virusul vaccinului continua să circule în comunitate, iar persoanele care nu fuseseră vaccinate, uneori puteau deveni mai imune. Aceasta se numește imunitate de contact.
Uneori, vaccinurile virale vii, slăbite pot fi și periculoase. De exemplu, în cazul unei persoane care este imun compromisă, vaccinurile virale vii nu sunt recomandate, deoarece sistemul lor imunitar ar putea să nu poată opri nici măcar infecția virală slăbită. Rezultatul ar putea duce la o infectare pe termen lung.
Din acest motiv, unii oameni se întreabă dacă ei sau sugarii și copiii aflați în preajma unei persoane imun compromise, pot primi vaccinuri virale vii și slăbite. În cele mai multe cazuri, răspunsul este da. Vaccinul oral contra poliomielitei a fost o excepție, dat fiind faptul, că acesta s-a difuzat în cantități suficiente, pentru a se răspândi către alții. Se recomandă ca cei care locuiesc în casa unei persoane, care a fost grav compromisă din punct de vedere imunitar, să nu primească vaccinul oral contra poliomielitei. Alte vaccinuri virale vii pot fi administrate celor care se află în preajma unei persoane care este imun compromisă.
