Dezvoltarea Vaccinurilor

Strategii de producere a vaccinurilor

Strategii de producere a vaccinurilor

Pentru producerea vaccinurilor sunt utilizate câteva strategii de bază. Punctele forte și limitele fiecărei abordări sunt descrise mai jos.
Atenuarea virusului
Când se utilizează această strategie, virușii sunt atenuați, astfel încât acestea se reproduc foarte puțin, atunci când ajung în organismul uman. Vaccinurile împotriva rujeolei, oreionului, rubeolei, rotavirusului, poliomielitei orale (neutilizate în SUA), varicelei, și a gripei (versiunea intranazală) sunt produse pe această cale. De obicei, virușii cauzează o boală atunci când se reproduc de mai multe ori în organism. Virușii naturali se reproduc de mii de ori pe parcursul unei infecții, pe când virușii vaccinale se reproduc mai puțin de 20 de ori. Deoarece virușii vaccinali nu se reproduc atât de mult, acestea nu cauzează îmbolnăviri. În același timp, frecvența lor de producere este suficientă pentru a activa „celulele de memorie B”, care au rolul de a proteja organismul uman împotriva infecției.

Avantajul vaccinurilor vii, „atenuate” constă în faptul că una sau două doze ale acestui vaccin pot oferi o imunitate pentru toată viața.
Limitarea folosirii vaccinurilor obținute prin atenuarea virusului, constă în aceea că acestea nu pot fi administrate persoanelor cu sistemul imunitar compromis, (cum ar fi persoanele bolnave de cancer sau SIDA).

Inactivarea virusului
Prin utilizarea acestei strategii, virușii sunt complet inactivați (sau uciși) cu un agent chimic. Uciderea virusului înseamnă că acesta nu se mai poate reproduce și nu poate cauza o boală. Vaccinurile pentru poliomielită, hepatită A, gripă (doză), și rabie sunt produse prin strategia de inactivare a virusului. Dacă virusul mai rămâne prezent în organism, sistemul imunitar generează celule care protejează organismul împotriva maladiilor.
Abordarea de inactivare a virusului are două beneficii:
• Vaccinul nu cauzează nicio formă ușoară a bolii pe care o previne;
• Vaccinul poate fi administrat persoanelor cu sistemul imunitar slăbit.
Limitarea acestei abordări constă în faptul, că pentru a atinge efectul dorit al imunității, vaccinul trebuie administrat în câteva doze.

Utilizarea unei părți din virus
Strategia reprezintă utilizarea unei părți dintr-un virus pentru producerea vaccinului, compus și dintr-o proteină ce se găsește pe suprafața virusului. Vaccinul împotriva hepatitei B,  vaccinul pentru zona zoster (Shingrix®) și vaccinurile împotriva papilomavirusului uman (HPV) sunt produse în acest mod. Această strategie poate fi utilizată când răspunsul imun la o parte din virus (sau bacterie) este responsabil de protecția împotriva bolilor.

Vaccinurile produse prin utilizarea unei părți din virus pot fi administrate persoanelor cu imunitate slăbită și creează imunitate de lungă durată după două doze.
Utilizarea unei părți din bacterie
Partea dintr-o bacterie care se folosește la producerea virusului, se numește toxină. Aceasta este produsă de bacterie și reprezintă o proteină dăunătoare. Astfel, există vaccinuri care se elaborează prin preluarea acestei toxine de la bacterie, care se inactivează cu un agent chimic, numită deja anatoxină. Odată ce toxina a fost inactivată, aceasta pierde proprietatea de a cauza o boală. Vaccinurile împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive  sunt produse pe această cale.

O altă strategie pentru producerea unui vaccin bacterian constă în utilizarea unei părți a învelișului zaharos (polizaharidic) al bacteriei. Protecția împotriva unor infecții cauzate de bacterii se bazează pe imunitatea învelișului zaharos (și nu al întregii bacterii). Deoarece copiii mici nu dezvoltă un răspuns imun foarte bun doar la învelișul zaharos, acesta se leagă de o proteină inofensivă. Vaccinurile produse în acest mod se numesc vaccinuri polizaharidice conjugate și sunt următoarele: vaccinul  Haemophilus influenzae tip B (sau Hib), pneumococic, și meningococic.
O excepție este în cazul celor două tipuri de vaccin meningococic, care protejează împotriva unui anumit tip specific de bacterie (tip B), care nu se conține în alte tipuri de vaccin meningococic. Acestea sunt produse prin utilizarea a două sau mai multe proteine din bacterie, însă nu prin polizaharida bacteriană.
Ca și în cazul vaccinurilor virale inactivate, vaccinurile bacteriene pot fi administrate persoanelor cu sistem imun slăbit, iar pentru a ridica nivelul înalt de imunitate, este necesar de administrat câteva doze.